Cercuri vicioase (+18)

Cum n-am văzut un regulament, sau chestii, m-am hotărât să pun și eu ficul meu pe forum. Sper să citească măcare o persoană. :-?

Personaje: Ayaka Saka (eu), Siva Mist(o prietenă), Sano Shinya (Kanon - An Cafe), Reita, Uruha, Aoi, Ruki and Kai (the GazettE).

Dacă sunt întrebări legate de personaje, aici sunt. ^^




- De ce nu vă puteți da și voi, măcar odată în viața voastră de nimic, silința în ceea ce faceți? Nu vă mai suport pe capul meu, să stați de parcă mâine vă așteaptă o primă frumușică și că o să deveniți, peste noapte, patronii salonului. Și eu care credeam că nu există oameni mai leneși ca mine! Vă rog, din toată inima, luați-vă de mână și aruncațivă în Groapa Marianelor! Mult noroc pe viitor, tocmai ați fost concediați. Concediați! arătând cu degetul și cu o privire malefică la angajați.
Înainte să ies din încăpere s-a auzit cum o voce de bărbat spunea „hai să mai stăm la o cafea și plecăm la bar”. De ce am crezut că doar în țara de unde vin sunt oameni atât de idioți încât nici să nu-ți pese că tocmai ai fost concediat?
Nu am mai putut zice nimic și am ieșit plină de furie din clădire. Parcă eram un ardei iute în flăcări care căuta pompierii. Din cauza neatenției mele maxime, am reușit să fac primul meu rendez-vous pe cimentul fierbinte din timpul meu petrecut pe această planetă. Nu am văzut pe cine am lovit, cred că era o bătrânică. Sper să nu-și fi rupt alte oase. La cât de domn sunt eu în ultimul timp, ajut persoana să se ridice de pe cimentul cald.
- Gomennasai, spun prea repede ca să înțeleagă ce avioane scot pe gură.
Mă uit mai atentă și observ că e un bărbat în toată regula. Tipul de japonez tipic, pe care îl vezi la fiecare pas în Tokyo.
Se uită atent la mine și mai că îl apucă râsu. Aveam un coș pe vârful nasului sau era prea amuzant cimentul cald?
- Aveai chef de un rendez-vous pe ciment? a râs ca un copil, probabil încerca să mă facă și pe mine să râd.
- Nu, nu. Doar că stresul își face apariția cam des în ultima perioadă.
Îmi arunc privirea în ciment și încep show-ul meu rezervat special pentru psihiatru. El era, foarte ciudat, de calm. În timp ce eu crizam, el era calm? Vreau să spun, tocmai l-am trântit pe jos și el e calm?! Ciudat băiat.
- Cum poți fi așa calm? Tocmai te-am trântit pe jos, spun scuturându-mi hainele.
- De ce aș fi nervos? zâmbi. A fost doar un simplu accident. Sano Shinya, încântat.
Și zâmbi din nou. Își întinde mâna spre mine, iar eu stau ca proasta și mă uit la mâna lui. Ce mod ciudat (și prea direct) de a face cunoștință. Dacă ăsta ar fi un film, următoarea scenă ar fi fost sexul în baia publică. Dar bineînțeles că nu e (trist) și nici eu nu sunt tipa aceea outgoing de pe ecran, ci, dimpotrivă, disperata din vecini, care nu știe să reacționeze la acest banal gest - să-i strâng, nu brutal, cum obișnuiesc, mâna. Nici măcar nu mă mai pot ține pe picioare. După ce mă uit atentă în ochii lui negrii, îi răspund cu jumătate de gură, de parcă aș mânca prune uscate.
- Saka Ayaka, la fel. Uhm, sper că nu te-ai supărat ope mine.
- Nu mă supăr de la un fleac. Căutai pompierii când ai ieșit din clădire?
- Nu, căutam parcu să mă dau cu capul de copaci.
S-a uitat la mine preț de câteva secunde și imediat urma să bufnească într-un râs isteric. Așa, în mijlocul orașului.
- Dar tu? m-am hotărât să sparg tăcerea dintre noi.
- La fel, mai puțin partea cu copacii.
Zâmbetul lui mă făcea să mă simt ca o idioată. Mi-am lăsat capul în pământ, din nou, uitând de el câteva secunde.
Mi-am găsit puțin curaj și l-am chemat la o plimbare, poate găsim doi copaci numai buni pentru dat cu capul. A aprobat și am luat-o în direcția parcului. În timp ce mergeam ca la o cursă de melci turbați spre parc, am vorbit despre toate nimicurile din lumea asta, de care nimeni altcineva nu ar mai povesti vreodată - pentru simplu fapt că sunt prea plictisitoare pentru a fi menționate. După ce am ajuns în parc, ne-am așezat pe o bancă și am continuat să vorbim. Tot despre nimicuri.
- Și, unde lucrezi? întreabă Shinya timid.
- Lucrez... adică, lucram ca designer. Acum nu mai lucrez că nu am cu cine. Idioții cu care lucram erau o adunătură de proști pe care nici la servit înghețată nu i-ar pune nimeni. Nici ață nu știu să bage în ac! am exclamat furioasă.
A început să râdă isteric. Coșul ăla de pe nas a crescut așa de repede în 10 minute? Am ignorat faptul că râdea de sarcasmul meu zilnic și mi-am lăsat capul pe spate. Am încercat să meditez la ponei roz-bombon cu picățele verzi, dar nu am reușit. Nu mai suportam așa imbecili! Deodată, Shinya îmi luă mâna de pe picior și o pune pe a lui, începând să se joace cu degetele mele. Încerca să mă liniștească spunând că va fi totul bine - da de unde - și că se va rezolva.
- Ar fi bine să fie cum spui, dar tocmai mi-am dat afară toți angajații. Acum nu știu cum să mai plătesc chiria, pentru că colega mea de apartament nu are bani mai deloc, iar eu trebuie să-i plătesc și partea ei, am început să mă plâng ca un copil de doi ani.
- Uhm, îmi pare rău să aud asta.
Încă un moment de liniște între noi. El încă se juca cu degetele mele. Nu credeam că după nici jumătate de oră după ce ne-am cunoscut să se poarte în ... felul ăsta cu mine. Un zâmbet îmi apare pe față, uitându-mă la el preț de câteva minute. Deodată, Shinya sparge tăcerea.
- Ce ai zice de o colaborare?
Colaborare? Un tip cu așa un comportament mai mult ca perfect să fie așa direct? Mă așteptam la orice, numai la o colaborare nu. Sau poate se referă la alt fel de ... colaborare. M-a băgat rău de tot în ceață. Când m-am gândit că iar o să fie un personal la fel de leneș ca al meu, m-a luat brusc o durere de cap care nu-mi dădea pace.
- Ce fel de colaborare? încercam să-mi scot din minte cuvântul „angajați” și să par cât mai serioasă - vezi să nu.
- În design. Cunosc câteva trupe celebre care vor să le fac costume pentru scenă și nu pot de unul singur.
Nu am zis nimic, doar am aprobat din cap și am zâmbit.
Sună un telefon - numai al meu nu era. Shinya își scoate telefonul și zâmbetul lui începe să se piardă de pe fața lui. Eram un pic îngrijorată, deși îl cunoșteam de câteva minute. Termină de vorbit la telefon și îmi întinde telefonul lui. Ce vrea să însemne asta?
- Poți să-ți treci numărul de telefon, te rog? Trebuie să plec și vreau să mai vorbim despre colaborare.
- Desigur, spun sec.
Îmi trec numărul de telefon în agenda lui și îi dau telefonul înapoi. Se aproprie de mine încet, de parcă era pe slow motion, și mă sărută ușor pe obraz. Simțeam cum obrajii începeau să-mi ardă. Ne-am luat la revedere și ne-am îndreptat fiecare în direcții opuse.

tihihi^^ .. ma bucur ca ai postat ceva pe aici
Waii.. chiar imi place e cu Gazetto :X:X
pai asteptam necstu, gl la scris

uuu il ador :x mai ales k e cu gaze partsial.. soo.. vrem nextuuu! gl la scris

Thnx de coomenturi.

Ficu o să fie mai încolo cu The GazettE, iar cel ce „activează” cel mai mult în fic e Aoi și Reita. Apare și Uruha de mai multe ori, iar Ruki și Kai sunt mai mult episodice.

Nextul. ^^



De ce zilele de vineri trebuie să fie atât de lungi? Simt cum fiecare minut ce trece se așează lacom pe genele lungi și le împreunează, obligându-le ca, într-un final, să atingă cearcănele violet-închis, rezultatul a două nopți nedormite.
Azi e, teoretic, ultima zi de lucru. O zi care durează cât trei luni, o zi în care acele minute prețioase, până la terminarea programului, se scurg cu o zgârcenie nemaiîntâlnită și o zi după care oamenii ca mine, nemâncați și nedormiți de câteva zile, tânjesc după sfântul weekend - zici că e vorba despre un delicvent care speră să mai adulmece încă odată, în semn de sayonara, cum se zice pe aici prin cartier, sfântul miros al caviarului de la Ritz*. Da, dacă mă întreabă cineva, tot ce are legătură cu Ritz e sfânt. Inclusiv ghena de gunoi - și ce-aș mai da eu să fiu lângă hena aia încă odată, era mult mai bine decât în salonul ăsta fără aer condiționat, cu un singur geam, evident și ăla stricat.
Cu un oftat, mi-am pus ustensilele în sertar. Ar trebui să fiu mulțumită că am un loc de muncă, în loc să sper ca Ayaka să dea subit în amnezie și să-mi plătească partea de chirie (deși mă îndoiesc că o amărâtă de amnezie ar putea-o face să uite că trebuie să plătesc 50 de yeni pe lună sau că-i datorez bani). Ea nu uită nimic când vine vorba de luat. Mai ales bani. De la mine.
- Siva ai terminat deja? vocea șefului - groasă și total neplăcută auzului - mi-a întrerupt șirul gândurilor. Ah, da. Trebuia să-i dau leafa pe azi. Că tot veni vorba de luat.
- Mda, acum, să zicem, 3 ore? i-am răspuns ușor satiric, sperând puțină milă și 10 yeni în plus - sau ore de muncă în minus. Dar mă îndoiesc că, cuvintele mele l-au atins undeva aproape de fund măcar, dapoi la inimă.
- Și-au deschis ăștia de peste drum un salon, începe el să vorbească cu pereții. Am fost la ei, dar chiar nu știu ce le place așa mult oamenilor.
Ă, probabil faptul că îndeplinește condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească un salon decent și aerul condiționat? Plus că sunt mai multe geamuri, încă în stare de funcționare. Ah, și patronul nu e de la coada vacii.
Dar bineînțeles că nu i-am spus asta. Încă aveam nevoie de un loc de muncă și el de o persoană care să râdă la bancurile lui. Și o astfel de persoană rar găsești. Doar eu râd, sperând să-mi dea o primă. Haha! Asta a fost bună.
- Nici eu nu știu, șefu, l-am aprobat, încă amânând să-i dau banii.
- E 3 PM, poți să-mi dai banii și să pleci, m-a scurtat el să nu o mai iau pe arătură și să plec cu banii.
Mi-a trebuit ceva concentrare să nu cedez unui reflex copilăresc și să-i scot limba. Dacă nu mă cunoștea de ceva vreme, nu ar fi știut ce plănuiesc. Data trecută mi-a căutat prin buzunare să vadă dacă i-am dat toți banii. Ce, e vina mea că se plătește prost? Se pare că, în opinia lui, aha.
Mi-am luat geanta și am ieșit din salon. Am strâmbat din nas când au trecut niște oameni pe lângă mine. Am început să mă gândesc dacă ar fi mai bine să ies pe ușa din spate. Fiecare om, animal, hermafrodit, se holbează - prin geam sau direct la tine când ieși. Și, totuși, nu-i condamn. Locul ăsta nu seamănă nici pe departe cu un salon de cosmetică. Doar numele agățat deasupra ușii contrazice lumea, „Cosmetică”. Inspirat, mă întreb de unde i-a venit ideea.
Acum, că s-a terminat prima tură de holbat, o iau repede pe alee - scurtătura mea preferată - să ies din cartierul ăsta în strada principală. Dar că ziua de azi nu a fost destul de lungă și obositoare, a trebuit să mă mai bag și într-un mucos cu pliante, să-i împrăștiu prostiile pe toată aleea. Ce naiba caută ăștia pe o alee? Adică, nimeni nu vine pe aici, doar șobolanii din cartierul cu salonul.
- Scuze, nu am fost atentă și ...
- Nu-i nimic. Strâng eu.
Ah, asta a fost tot ce voiam să aud. Normal că n-am mai insistat să-l ajut și am dat să plec.
- Hei, măcar ia asta, mi-a tăiat el calea dându-mi un pliant.
Ce naiba să fac eu cu el? Am hârtie igienică, mulțumesc frumos.
„ Caut make-up artist cu experiență pentru xx.
Accentul trebuie pus pe:
- pregătire profesională;
- abilități de comunicare;
- talent artistic.
Mai multe detalii la: 001 876 xxx xxx. ”
Ah, începe să-mi pară rău că l-am lăsat pe puști să strângă pliantele singur. Dacă îl ajutam, nu le mai vedea. Chiar am nevoie de postul ăsta.
____________________
Ritz - Hotel de fițe din Londra.

Uh îmi palce cum scrii mai ales sarcasmul cu care prezinţi evenimentele.
Aşa, povestea pare interesantă şi mi-a trezit curiozitatea. Greşeli de tastare numai în primul capitol am văzut însă sunt minore. În rest e chiar atractivă povestea aşadar aştept nextul. ^^

Eh, le-am corectat doar pe forumul pe care e mai avansat ficul, dar am uitat să-l corectez și în document. T_T

Mă bucur că îți place. ^^ Sper să-ți placă și în continuare. xD



Cum am intrat în casă, am dat jos tot ce se poate de pe mine - mai puțin chiloțeii și sutienul, că mai am puțină decență în minte - și mi-am întins coastele chinuite pe canapeaua mică și dizainărită de Ayaka (adică pătată cu mâncare - mâncarea e a mea, recunosc - și peticită).
Nu apuc să pun geană pe geană, că aud scârțâitul deja insuportabil al ușii și corpul de, teoretic, 45 de kg a lui Ayaka pe coastele mele, acum rupte-n două.
- Pfffu, ce puți.
- No shit, o salut cu veșnicul meu sarcasm. Dar ce-o dat euforia în tine, ai pus o bombă în magazin? Cu personalul înăuntru și acum ești la numărătoarea inversă?
- Pe aproape. I-am dat afară pe toți! spune ea pe un ton foarte Ayaka-ish, adică foarte orgolios.
- Felicitări, îți plătesc eu un drum dus spre Somalia, doar să-mi mai trimiți jumătatea ta de chirie.
Asta înseamnă că va trebui să plătesc și partea ei de chirie? Chiar dacă e ocupată de mine, e a ei. Adică, eu cu siguranță nu o să pot dormi în patul ei - pe lângă faptul că e umed de la orgasmele ei periodice, o să mai am și coșmaruri umede cu chinezării. Și nu-mi place că are vedere la reclama mare cu costumele de baie. Pur și simplu nu suport să-i văd tipei ăleia jumătatea de sfârc.
- Nu, idioato! Am de lucru în altă parte, îmi dă veștile cu un zâmbet larg, să-i pot vedea și plombele de pe ultimele măsele.
- Dâa? ziua asta devenea din ce în ce mai bună. Nu faci cinste? o întreb cu niște ochi mari, câinești - sunt prea bătrână pentru ochi de cățeluș.
- Cu? arcui ea o sprânceană perfect pensată.
După privirea ei, răspunsul va fi categoric negativ. Cel puțin e amabilă să mă bage în vulva strămoșilor după ce-i spun cu ce, nu înainte, ca de obicei.
- Lasă, uită, facem economie de oxigen și strănepoți.
Ayaka nici nu s-a obosit să înțeleagă ce i-am spus și și-a spus telefonul pe masă.
- Mă duc la duș, Dacă sună telefonul, să răspunzi. Trebuie să mă sune tipu.
- Tip? Ce tip? Mă gândeam că a văzut ceva anunț în ziar, nu c-a venit un puștiulică, probabil dorind să-i ceară bani, dar cum o știu pe Ayaka, i-a făcut înainte o criză de epilepsie și copilu, evident terorizat, s-a mulțumit s-o fraierească.
- Păi, când am ieșit din magazin, l-am făcut nocaut pe un tip. Și, în loc să mă ducă de mânuță la mă-sa și să plângă ca un puștan de 2 ani, mi-a oferit un loc de muncă.
Am izbucnit într-un râs isteric, forțat.
- Lasă, râzi! Plătești tu chiria întreagă pe trei luni dacă îmi găsesc de lucru? se umflă Ayaka în pene.
- Da, dar dacă nu, tu pe patru!
- S-a făcut. Ah, și fă un duș. Că puți.

Off.. ma uimesti
decu e suuper tare fiicul..chiar daca e mai scurt,
si la fel ca Sawa, ador sarcasmul cu care prezinti totul..si ca este foarte detaliat desi nu lipseste actiunea

asteptam necstul

deci scuze ca nu am com penultimul cap dar iti voi spune ce mi'a placut la fiecare
"Ă, probabil faptul că îndeplinește condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească un salon decent și aerul condiționat? Plus că sunt mai multe geamuri, încă în stare de funcționare. Ah, și patronul nu e de la coada vacii. " go goooo=)) cu tupeu inainteee!!

al doilea este cam scurt, desi are mult dialog.. faci descrieri bune, iar ficul tau este plin de un fel de amuzament ironic, ce chiar ma atrage... nexttttt :X:

stiu de undevaaaaaaa ..... xD oricum e interesant dar hai cu nextu hai cu nextu :]]

scize ca abia acum ma bag si eu paici...nu prea am mai intrt pe forum:D
dar orkm ficu e marfa:X hai cu nextu

Mă scuzați că nu am pus nextul, dar am avut probleme cu calculatoru, așa că acum sunt back.
Deci, nextul. ^^



- Oh, swetty, nu vrei să facem împreună? La lumina de afară, că lumânările-s prea scumpe, îmi răspunde ea cu ochii ei mari și verzi sclipind mai ceva ca un bec. De când n-o mai făcut și asta sex?
- Ăăă, mergi în camera mea dacă tot vrei orgasme. Încă nu o schimbat reclama cu costumele de baie, i-am spus și am fugit în baie, să nu arunce cu ceva după mine.
Pornesc apa, după care mă dezbrac repede, ca să termin și mai repede, să nu ratez telefonul de la Shinya. Îmi pun o tonă de spumă de baie cu miros și gust - da, am încercat - de cireșe și fac niște baloane cât fundul unei cucoane în floarea vârstei (adică pe la 80 de ani). Toată baia e plină de baie, muzica merge încet și eu dansez în chiloți și în sutien, crezându-mă Silvia Saint* într-unul din documentarele ei.
Intru în cadă și mă scufund în spumă. Îmi adun niște spumă și o pun la sâni, ca să fiu și eu Pamela Anderson măcar o dată în viață. Nu am roz bombon pe buze, dar merge dacă le fac ca și cum cineva mi-ar chinuii obrajii și buzele mi s-ar face ca un colac turtit de un sumo. Din cameră se aude tonul de la telefonul meu. Siva strigă de parcă o banană violatoare în serie a intrat peste ea și și-a dat jos coaja.
- AYAKAA!!! dă buzna Siva peste mine.
- AAA!!! Fută-te-ar calu în vulvă! De ce dai așa buzna peste mine?! Ți-am spus să răspunzi tu! îi spun de parcă iar a ieșit ardeiul iute la plimbare prin fundul meu și încerc să mă ascund cât mai bine cu spumă, dar Siva ridică sprâncenele cu o nonșalanță aproape contagioasă. Un zâmbet carnivor ca în filmele horror parcă-i despică chipul palid în două. Sper să nu începe să creadă că sunt idolul ei, cine o mai fi și ăla. Plus că are prea mulți și nu mă omor să le rețin minte. Știu doar că îmi vine să mă mut în altă galaxie numai când îi văd.
- Ai ceva de ascuns? Crezi că ai ceva în plus față de mine? Ține telefonul și nu te mai ascunde.
Îmi întinde telefonul rapid și se duce din baie. Oricum, știu că stă lipită de ușă cu un pahar și așteaptă să audă cum mă bâlbâi eu la telefon. Ocupația ei preferată, n-am ce zice.
- Alo? spun încet și cu un zâmbet tâmp pe față.
- Konnichiwa. Sunt Shinya. Deranjez de la ceva?
Spunea cuvintele alea așa de repede încât am rămas puțin blocată până am reușit să înțeleg ce voia.
- Etto, nu. Tocmai voiam să fac un duș. S-a întâmplat ceva?
- Nu, deloc. De fapt, te-am sunat să-ți reamintesc de colaborare.
- Era de așteptat, spun sec. Mă crede idioată de îmi reamintește, cică, de colaborare?
- Mâine ai ceva de făcut? Mă gândeam că poți trece pe la mine și puteam vorbi mai bine despre colaborare.
- Ăă, sigur. Pe la ce oră să vin? spun începând să mă joc cu spuma.
- Până la ora doi. Poți veni oricând, eu sunt aici până la ora doi. O să îți trimit mâine un mesaj cu adresa completă, ca să nu te pierzi prin oraș, spuse râzând ca un copil mic.
- O să-mi dau silința să nu mă pierd, râd și eu ca un copil. Arigatou, din nou. Ne vedem mâine, spun cu același zâmbet tâmpit de pe fața mea. Ce bine că nu mă poate vedea
Îmi urase să am o noapte bună în continuare, după care închide. Nici nu aveam vreo forță ca să reacționez la conversația asta. Sunt într-un fel fericită, pentru că se comportă mult prea drăguț cu mine, dar sunt mult mai confuză pentru că se auzea din vocea lui că nu a avut o zi așa de bună de când a plecat din parc.
Îmi continui dușul, gândindu-mă mereu la ceea ce s-ar putea întâmpla mâine. Nu mă puteam concentra la duș și m-am clătit de spumă cât am putut de repede. Mi-am pus scutul de apărare - adică prosopul - și am ieșit cu un zâmbet diabolic, care continua cu un râs isteric. Dintr-o dată am început să țopăi ca un copil mic care și-a primit alocația. Am alergat rapid spre ea, am prins-o de mâini, după care am tras-o rapid de pe canapea și am început să sar pe lângă ea, țipând de fericire.
- Am primit postu! spun continuând să sar, singură, că doar Siva nu ar face atâta lucru pentru mine.
- Oh, shit! Asta înseamnă că trebuie să plătesc chiria timp de trei luni?! spune uitându-se într-un loc, stând nemișcată.
- Exact, spun cu zâmbetul până la urechi.
Siva rămăsese câteva minute în același loc, încă nu putea să creadă că trebuie să de-a doar ea banii, iar eu mă îndrept spre camera mea după care mă arunc în pat. Imediat după ce m-am trântit în pat am auzit ușa Sivei trântindu-se foarte tare că auzea și Obama. Am adormit repede cu zâmbetul pe buze gândindu-mă doar la Shinya.